În România comunistă, deportarea/delocalizarea persoanelor prin mijloace represive şi-a găsit inspiraţia în modelul oferit de gulagul sovietic. În întreaga perioadă comunistă, bănăţeni, olteni, bulgari, sârbi, nemţi, evrei, basarabeni, bucovineni, aromâni, vlahi, megleno-români etc. au fost deportaţi din zona lor de origine spre alte localităţi din România sau în plin câmp, unde au fost obligaţi să îşi construiască propriile sate. În 1967, deportarea cetăţenilor români a fost declarată ilegală chiar de autorităţile comuniste.

Deportările au început în 1944, primele acţiuni de acest gen vizându-i pe etnicii germani acuzaţi de colaborare cu autorităţile naziste. Urmează delocalizarea familiilor de mari proprietari de teren, de fabrici sau de alte interpinderi comerciale. Ţăranii care s-au opus colectivizării din satele răsvrătite au fost şi ei la rândul lor deportaţi. După 1955, foştii deţinuţi politici eliberaţi din închisori vor fi trimişi şi ei cu domicliu obligatoriu în diverse localităţi, cei mai mulţi în satele din Bărăgan deja construite ca urmare a deportării din 1951.

O practică constantă în anii de început ai comunismului românesc, cel mai tragic episod al acestui fenomen represiv a avut loc în iunie 1951, când aproximativ 44 000 de persoane de pe o fâşie de 25 de km la graniţa cu Iugoslavia au fost deportate în Bărăgan într-una din cele mai secrete, rapide şi represive acţiuni organizate de autorităţile comuniste.

Deportaţii, provenind din Banat şi Oltenia, au înfiinţat în Bărăgan 18 noi sate : Viişoara (raion Slobozia), Răchitoasa (raion Feteşti), Olaru (raion Călăraşi), Salcâmi (raion Feteşti), Dâlga (raion Lehliu), Movila Gâldăului (raion Feteşti), Valea Viilor (raion Feteşti), Fundata (raion Slobozia), Dropia (raion Călăraşi), Pelicanu (raion Călăraşi), Ezeru (raion Călăraşi), Lăteşti (raion Feteşti), Măzăreni (raion Brăila), Zagna (raion Brăila), Bumbăcari, Schei (Călmăţui, raion Galaţi), Frumuşiţa (raion Galaţi), Valea Călmăţuiului (Călmăţui, raion Galaţi).

Au fost deportate acele persoane considerate « periculoase » pentru regimul comunist, persoane care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Yugoslavia lui Tito cât şi în procesul de colectivizare a agriculturii. Conform listelor elaborate de autorităţile comuniste, deportarea a vizat următoarele persoane:

• 19.034 chiaburi şi cârciumari
• 8.447 basarabeni
• 3.557 macedonieni
• 2.344 persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului
• 1.330 cetăţeni străini
• 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate
• 1.054 titoişti
• 731 duşmani ai regimului socialist
• 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontieră
• 367 persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă
• 341 criminali deţinuţi
• 257 germani
• 162 foşti moşieri şi industriaşi

(Cf. Rusnac Mircea, Deportarea în Bărăgan, pe site: http://www.banaterra.eu/romana/deportarea-baragan-1951-1954, accesat în noiembrie 2013.)

Persoanelor menţionate mai sus li s-a impus domiciliu obligatoriu în anumite perimetre stabilite de cele mai multe ori în plin câmp. După debarcarea din trenurile care îi aduseseră în Bărăgan, „cetăţenii suspendaţi” ai României comuniste au fost obligaţi să îşi construiască propriile case, dar şi şcoala, primăria, miliţia, dispensarul, magazinul etc. În vara lui 1951, toate aceste case şi sedii ale administraţiei vor răsări din „ciulinii Bărăganului”. Satele se aflau sub stricta supraveghere a miliţiei, părăsirea acestora fiind pedepsită cu închisoarea.

Începând cu anul 1952, toate persoanele apte de muncă, inclusiv copiii, au fost obligate să muncească în CAP-urile şi IAS-urile din regiune. Plătiţi cu sume modice, controlaţi periodic şi supravegheaţi continuu, deportaţii au înfruntat cu stoicism vicisitudinile istoriei şi geografiei. Unii dintre ei şi-au lăsat viaţa în câmpia Bărăganului, dar cei mai mulţi au supravieţuit. Eliberaţi în 1955, ei vor păstra toată viaţa stigmatul domiciliului obligatoriu (DO).

În urma lor, caselor părăsite li se vor atribui alţi locatari: foşti deţinuţi politici ce nu aveau dreptul de a circula liber prin închisoarea România. După 1964, şi aceştia sunt eliberaţi. Deportarea ia astfel sfârşit, casele părăsite şi cimitirele neîngrijite rămânând ca o urmă de neşters. Şi totuşi…

La începutul anilor ’60, autorităţile comuniste au dorit să şteargă orice urmă a represiunii. Satele deportării au fost şterse de pe faţa pământului. Persoanele rămase, prea bătrâne sau prea singure să îşi caute un alt loc, sunt nevoite să plece din nou. În urma lor, buldozerele transformă casele în lutul din care au provenit.

Câteva sate au rămas totuşi… Cele care aveau deja o existenţă anterioară deportării precum satul Fundata creat lângă halta Perieţi, Dâlga apărută lângă un sătuc deja existent. Cele construite în mijlocul câmpului îşi vor pierde urma pentru totdeauna. Rămân doar în amintirea celor ce le-au populat şi aceştia din ce în ce mai puţini…

Bibliografia deportării

Memorii şi documente:

Andreca, Dumitru, Dezrădăcinaţii. Mărturii ale deportaţilor mehedinţeni în Bărăgan, Turnu Severin, Prier, 2000.

Brusalinschi, Dumitru, Deportaţi în Bărăgan, Călăraşi, 2001.

Cernicova-Dinca,Tatiana Maria, Anno Domini 1951 (Bărăgan. Copilărie exilată),Timişoara, Editura Mirton, 2003.

Circiov, Rafael, Lagărul deportării, Timişoara, Editura Mirton.

Konschitzky, Walther, Leber Peter-Dietmar, Walter Wolf, Deportiert in den Baragan 1951-1956. Banater Schwaben gedenken der Verschleppung vor fünfzig Jahren, Haus des Deutchen Ostens, Munchen, 2001.

Marineasa, Viorel, Daniel Vighi, Valentin Saminta, Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje, Timişoara, Editura Mirton, 1996.

Marineasa, Viorel, Vighi, Daniel, Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan, Timişoara, Editura Marineasa, 1994.

Mirciov, Rafael, Lagărul deportării pentru familiile de bulgari din Banat, Editura Mirton, Timişoara, 1998.

Sarafolean, Silviu (coord.), Deportaţii în Bărăgan 1951-1956, Editura Mirton, Timişoara, 2001.

Spijavca, Elena, Munci și zile în Bărăgan, Bucuresti, Editura Fundația Academică Civică, 2004.

Stoenescu Lăcrămioara, Copii-duşmani ai poporului, Curtea Veche, 2007.

Stoenescu Lăcrămioara, Memoria stigmatelor, Curtea Veche, 2012.

Ştevin Silvestru, Desculţ prin propriul destin, Mirton, Timişoara, 2004, ed. 2.

Totok Wiliam, Aprecieri neretuşate, Editura Univ. Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 1995.

Vultur, Smaranda, Istorie traită-istorie povestită: deportarea în Bărăgan: 1951-1956, Amarcord, Timişoara, 1997.

Istoriografie

Bălan, Ion, Regimul concentraţionar din România 1945-1964, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2000.

Boldur-Lăţescu, Gheorghe, Genocidul comunist în România, vol. 1-4, Bucureşti, Albatros, 1992-2003.

Cesereanu, Ruxandra, ed. Comunism şi represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid naţional, Iaşi, Polirom, 2006.

Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România, Raport final, 2006, p. 290-307.

Deletant, Denis, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948-1965, Iaşi, Polirom, 2001.

Milin, Miodrag, Sârbii din România în Golgota Bărăganului, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2003.

Milin, Miodrag, Liubomir Stepanov, Golgota Bărăganului pentru sârbii din România 1951-1956, Timişoara, 1996.

Romulus Rusan (coord.), Morţi fără morminte în Bărăgan (1951-1956), Fundaţia Academia Civică, 2011.

Enciclopedia României on-line:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan

Documentare, piese de teatru:

Memorialul Durerii, TVR, regizor Lucia Hossu Longin, 1991-2006. (episod despre deportare)

Epifania de la Rubla, regizor Jon Gostin, TVR2, 2000.

A nightmare travel, regizor Florin Besoiu.

Destiny of Germans, realizator Günter Czernetzky, Black Whitsuntide. Baragan deportation, realizatori Tiberiu Stoichici, Adrian Drăguşin. Documentare prezentate la simpozionul internaţional, “Deportations. The treatment applied to Germans and other minorities in communist Romania”, Bucureşti, 2002.

Fericita întristare a lui Andras Visky, realizator Jon Gostin, 2011, TVR2.

Deportaţii, serial TVR2, 2013.

Julieta, drama scrisă de Visky Andras, 2002.