Componentă importantă a politicilor de stat, menită să pedepsească, dar și să reconfigureze societatea românească, deportarea a reprezentat o formă de represiune, folosită constant de autorități în primele două decenii comuniste. Cel mai dramatic episod al acestui fenomen represiv a avut loc în noaptea de 18 spre 19 iunie 1951, când aproximativ 44 000 de persoane au fost deportate din zona Banatului și Olteniei de vest în regiunea Bărăganului, episod cunoscut ca „Rusaliile Negre”.
Deportarea în Bărăgan a avut un rol profilactic, punitiv, dar și practic. Intenția comuniștilor români era de a preîntâmpina revoltele țăranilor stârnite de colectivizarea forțată, de a distruge grupurile de rezistență din zona Banatului și Olteniei, dar și de a dispune de forță de muncă, bine pregătită dar neplătită sau ieftin plătită, în câmpia Bărăganului. Discordia dintre Stalin și Tito și poziționarea comuniștilor români în tabăra stalinistă au fost alte două motive care au dus la dislocarea cetățenilor din zona de frontieră cu Iugoslavia.
Percepută ca o pedeapsă, ca o încercare care trebuia depășită, deportarea în Bărăgan a fost trăită și transmisă mai departe ca o traumă culturală a cărei memorie s-a perpetuat din perioada comunistă până astăzi. Ediția a 2-a, revizuită și adăugită a volumului Deportaţi în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească, reia interviurile realizate în cadrul proiectului „Memorialul deportării”, cărora le adaugă o nouă introducere și noi concluzii, o completare a unor interviuri, numeroase fotografii și hărți, care să ofere publicului o mai bună cunoaștere a fenomenului deportării în Bărăgan, precum și informații din fișele deportaților, aflate pe site-ul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).
